>pe meleaguri banatene

---

>
Joi 4 septembrie
A trecut aproape o saptamana si iar pe drum… spre Garana-Semenic la Banat Maraton. De data asta fiecare cu ce poate. Personal aleg sa plec cu sageata albastra impreuna cu prietena mea de joi dupa masa spre Timisoara, de unde un amic, Dan Lupsa urma sa ne carutze cu masina spre Garana, el facand parte oarecum din trupa de organizare. In drum spre gara un sms a schimbat planurile, tanti meu a trebuind sa plece de urgenta acasa la Satu Mare fiind vorba de sanatatea tatalui ei. Am plecat pana la urma singur, cu “foamea” nocturna (trenul Iasi-Timisoara). De remarcat e faptul ca nu am platit nimic suplimentar pt bicicleta.

Vineri 5 septembrie
Am ajuns in Timisoara dupa aproape o ora intarziere, cu putin inaintea orei 8. Dan m-a asteptat la gara, am dat o fuga pan’ la el acasa dupa care am plecat spre Garana. Am facut o escala la Resita unde am avut ocazia sa vad sediul MANSARDA Centrului de Tineret Resita, aici isi au sediul BikeAttack si Centrul de Voluntariat Resita. Foarte fain amenajat!

Am fost impresionat inca de pe casa scarilor, de graf-ul de pe pereti , dupa care am fost impresionat de atelierul BikeAttack, echipat complect cu scule ParkTool dar si proiectul inceput al panoului de catarare. M-a impresionat de-asemenea si “mestesugul” voluntarilor care fac orice din orice sau mai exact “utilizeaza creativ materialele reciclabile”. Am primit pt mine si prietena mea o bratara si un set de cercei. Puteti vedea AICI produsele tinerilor voluntari. Evident nu lipsesc nici partile de fun din sediu, cum ar fi masa pt tenis sau masa de biliard.

Ne-am continuat drumul luand cu noi si cativa voluntari care urmau sa puna umarul la buna desfasurare a maratonului.
Am ajuns in Garana oe la ora 14 si dupa ce am vazut locul de start am mers sa lasam voluntarii in tabara de voluntariat. Am stat si noi si am mancat cu ei dupa care impreuna cu cativa am mers pe o bucata din traseul de 30 km atat in recunoastere cat si in completare de marcaje. Ziua s-a terminat pe la ora 22:30 cand am luat somn instant la pensiunea Lupo unde origanizatorii aveau rezervate cateva locuri neocupate in acea seara.

Sambata 6 septembrie.
Dupa ce am servit micul dejun din propria-mi desaga m-am echipat si am plecat la drum. Am vrut sa vad a doua jumatate a buclei de 50 km incluzand si varful Semenic, dupa ce cu o zi in urma am vazut a doua jumatate a buclei de 30 km (o parte fiind comuna cu cea de la 50km). Nu ma interesa prea mult prima partea a traseului fiindca aceasta o aveam de parcurs in concurs de doua ori, asa ca recunoasterea urma sa o fac chiar in concurs :p Dupa antrenamentul de recunoastere mi-am luat catrafusele de la pensiunea Lupo si m-am mutat la pensiunea Volsberg unde am facut rezervarea pt toata echipa. Colegii mei, Tudor si Oli urmau sa vina in dupa-masa/seara zilei de sambata. Teoretic si ei trebuiau sa vina cu trenul pana la Timisoara, unde ii asteptau in parcare masina lui Dan pt a veni cu ea la Garana. Planurile s-au schimbat putin, Logigan (dim Mures) a venit singur asa ca i-a luat si pe Tudor cu tanti lui si pe Boldi iar Oli a venit cu Calin si Andrei (stress-man :p).

Se intampla rar sa vorbesc despre locurile de cazare… si de-obicei o fac atunci cand imi place unde am stat. De data aceasta nu ne-a placut unde am stat… Penisunea Volfberg. Am gasit-o pe Google si am facut rezervare fiindca pretul mi se parea acceptabil (35 lei / pers), in plus se putea servi si masa la ei. Cand mi-am mutat catrafusele de la Lupo (unde chiar a fost fain dar nu puteam ramane acolo) am descoperit niste camere mici, cu tavanul jos, cu un aer imbacsit si mobilier vechi iar baile erau pe masura. Aveau in schimb o terasa care s-a umplut seara si care era in spatele casei, in gradina. Asta a fost frumos. Servirea fetei bunicii a fost la fel de impecabila precum camerele. Venea cu setul de tacamuri si ni le trantea pe masa, la comun. Nu-i bai.. ni le impartim noi Preturile acceptabile la bauturi ne-au facut sa credem ca si mancarea va fi ieftina si buna. A fost aproape buna dar nu chiar ieftina.. Ca desert ni s-a sugerat placinta cu mere sau branza dulce. Si Raluca a vrut, una cu branza. I s-a adus placinta de 3 lei care insemna defapt o bucatica mica de prajitura de casa si care in loc de branza avea mere. Si totusi bunicutza era amabila, chiar si cu mici greseli in facturare… la final ne-a spus ca ne mai asteapta pe-acolo. Cu siguranta vom mai merge la Garana daca vom avea ocazia dar data viitoare vom cauta alta pensiune.

Duminica 7 septebrie

A trecut cateva zile de cand am inceput sa scriu acest articol… hai sa-l termin. Deci 7 septembrie, ziua mult asteptata, BANAT MARATON. Dupa multe salutari si strangeri de mana intre noi, colegii de competitie (cum am auzit ca se numesc acum in termenii oficiali si nu adversari) ne aliniem la Start, in jurul orei 10. Dupa o foarte scurta portiune pe sosea se intra pe urcare, un drum bolovanos si cu panta abrupta. Am accelerat atat cat am putut pe sosea ca sa prind loc cat mai in fata la urcarea respectiva care ulterior continua pe asfalt.

Ne-am separat inca dupa primul km un grup de vreo 10 rideri. Ceva mai tarziu am ramas 6 oameni si desi ritmul nu parea unul foarte alert eu reuseam sa “flutur” in spatele grupului. Aceasta parte a traseului nu o stiam si Urma sa o parcurgem de doua ori. Stiam insa ce ne asteapta de lacul Trei Ape unde am ajuns cu o intarziere de aproximativ jumate de minut fata de primul grup. A inceput urcarea spre Semenic, pe care o facusem si cu o zi inainte. Pe prima panta accentuata toti au ales sa mearga pe langa bike in timp ce eu stiam ca se poate pe ea, desi nu era deloc usor. Am mers pe ea si am reintrat in grup. Am continuat drumul impreuna cu Rosioru Daniel si cu colegul meu Radu Tudor. Dupa urmatoarea urcare abrupta, care nu se putea urca pe bike, au plecat fara sa-i mai zarim Tudy, Luci si Mogos. Ne-am continuat drumul in mod grupat si in scurt timp l-am prins si l-am lasat in urma pe Mogos. Insa suma respectelor pentru el! S-a dat pe un bike vechi, cu frane canty si fara furca telescopica! Dupa ce am iesit din padure i-am zarit si pe Tudy si Luci. I-am vazut pana au ajuns pe vf. Semenic. Aveau avans aproximativ 3 minute. Noi am ajuns pe Semenic tot in aceeasi formula: eu, Tudor si Rosioru.


Aici am facut o foarte scurta pauza pentru realimentare si ne-am continuat drumul. Si fiindca stiam ce urmeaza m-am bagat in fata. Venea o coborare lunga si faina, in mare parte pe poteca turistica. Ultima parte era comuna cu traseul de 30 km si o facusem de doua ori inainte de concurs si tot de doua ori urma sa o fac si in concurs.

Aceasta era si cea mai faina: Singletrail, radacini, viraje, pamant afanat. Am ajuns la punctul de start sosire cu un mic avans de cateva secunde dar mai aveam de parcurs inca 30 de km. Urma iar acea urcare de dupa start si am lasat usor ritmul pt a ma energiza. A venit Tudor si Rosioru din spate si ne-am continuat drumul impreuna pana la terminarea portiunii de asfalt dupa care am inceput sa accelerez usor. In scurt timp am ramas singur insa colegul meu Tudor s-a ambitionat si m-a ajuns dupa vreo 2-3 km. Rosioru in schimb nu se mai vedea. Ulterior am aflat ca i se facuse rau de la mancare. Am continuat impreuna cu Tudor fara sa stiu daca ma va bate sau nu, oricum parea in forma si ma bucuram ca suntem impreuna si ca putem “colabora”. Sus pe deal batea tare vantul si nustiu cum Luci zicea ca batea din spate, dar eu unul il simteam mai mult din fata sau lateral si prea putin din spate. Conducea Tudor si am avut cateva momente in care m-am rupt usor de el. E drept ca nu a profitat de acest moment ci din contra a lasat mai usor ritmul pentru cateva secunde. A urmat coborarea spre Trei Ape, una prin mult santuri facute de motoarele de enduro; trebuia sa te concentrezi fie a ramane in ele fie pe langa ele.

Dupa barajul de la Trei Ape a aparut bifurcatia de 50 respectiv 30 km. Daca in prima parte a cursei a trebuit sa mergem pe cea de 50 acum urma sa mergem pe 30. Eram secati dar aici nu aveau post de alimentare. Am fost anuntati ca mai avem 6 km pana la sosire. Nu aveau cum sa fie doar atatia si i-am spus si lui Tudor. Nu mai stiam exact cati erau si nici cum e urcarea ce urma.. fiindca vineri o facusem in regim de plimbare, povesti, marcare si poze astfel ca nu am stiu ce sa-i spun lui Tudor cand m-a intrebat daca drumul merge tot pe curba de nivel. Stiam doar ca nu e urcare grea. Si asa era.. si oarecum drumul urca usor pe curba de nivel.. insa picioarele noastre nu ziceau ca a fost usor. Si se pare ca asta au simtit majoritatea concurentilor. Nu stiam cum ma voi desparti de Tudor.. dar s-a intamplat asa cum imi place mie… marind usor usor ritmul. Am ramas singur si insemna locul 3. Dar ma asteptam in orice moment sa ma ajunga fiindca imi simteam tot mai slabite fortele si eram tot mai insetat. Din fericire a mai urmat un post de alimentare. M-am oprit , am luat apa, m-am uitat in spate si nu-l mai vedeam pe Tudor. Mi-am continuat drumul cat se poate de economic si am ajun la sosire pe locul 3 la vreo 2 minute in spatele lui Logigan, pe care il vazusem inainte de Trei Ape si la 10 minute in spatele lui Tudy, care desi dormise putin in seara de dinainte, venind din Germania de la Eurobike a continuat monopolizarea primei trepte a podiumului. Pe locul 4 a ajuns in scurt timp Tudor iar pe 5 tot un coleg de-al meu, Olar Mihai (pt cunoscatori Oli). Premierea la categoria Pro s-a facut doar la primii 3 si a insemnat bani cash, pt mine castigul de aici insumat cu cel de la Sibiu fiind salariul meu pe o luna. E bine si ar fi si mai bine daca ar fi mai multe concursuri cu premii cash…

Felicitari tuturor participantilor, voluntarilor, organizatorilor si sponsorilor pentru aceasta a patra editie. A fost un event fain, bine organizat, cu un traseu clar marcat si cu premii frumoase.

Multumiri Maros Sport pentru sprijinul si la acest concurs, multumiri si lui Dan Lupsa pentru amabilitatea de a ma carutza din Timsoara la Garana si lui Calin pentru carutzarea de la Garana direct acasa

Ne vedem la Cluj sau mai exact la Gilau la MAROS MTB MARATHON pe 28 septembrie, in timp ce noi astia “profy” ne vom intrece pe 21 la Campionatele Nationale de Maraton.

Have a nice ride!

Sursa foto: Mihai Leu, BikeAttack.Ro, Ioana Nedelcu (ciclism.ro)