>Primul race, primul podium

>

Event: Neuzer Bike Party Data:10/10/2009
Localitate: Targu Mures Proba: XC 25 km
Timp:01:03:35
Viteza medie: 20 km/h
Puls mediu: 179 bpm Puls maxim: 187 bpm
Distanta: 21.20 km* Locul: 2 @Barbati <35ani
Suunto report: (click)

* am pornit cronometrul mai tarziu. Date inregistrate cu Suunto T3

Asadar a sosit si ziua mult asteptata pentru mine: primul concurs pt 2009. Aveam in plan ca prima participare sa fie Tusnad Maraton dar din cauza ca am fost prins cu treburi organizatorice pentru Maros MTB Marathon, am preferat sa mai aman momentul.
Astfel, sambata dimineata la ora 7:00 Voicu si cu Vlad claxoneaza in fata portii. Pun bikeul in portbagaj, cateva zdrente de scandal si iau totusi cu mine, desi nesigur de utilitatea lor, laptopul, camera video si aparatul foto.. ca doar nu le car in spate. La jumate ne intalnim cu Marius si Oli in benzinarie si plecam spre Targu Mures unde ajungem aproape la 9 jumate. Parcam pe Platoul Cornesti intr-o parcare oarecum mai retrasa si totusi destul de aglomerata. Ne inscriem, ne schimbam si la 10 trecute fix luam startul.

Nu ma chinui sa ma asez pe prima line, e doar primul concurs pentru mine, nu sunt deloc in forma buna si nu are rost sa incurc lumea. Se da startul si ceva in subconstient s-a activat. Incep sa depasesc lumea. Rapid creste pulsul si picioarele sunt la limita putintei. E ca si cum ieri-alaltaieri concuram fara probleme si acum ceva nu merge chiar uns.. am uitat complet parca de cele cateva luni de covalescenta. Dupa cativa km strabatuti pe drumurile inguste, prafoase si acoperite pe ici pe colo de de frunze iesim pe pajiste.

http://lh4.ggpht.com/_3PIuR4lseSk/StRT92PoPDI/AAAAAAAADyY/uUUcZLEMzB4/IMG_2231.jpg

Urmeaza o urcare intinsa dar nu lunga si hotarasc ca e cazul sa nu-mi fortez norocul si fortele ci sa-mi gasec un ritm. Dupa urcare evident urmeaza coborare si sintersectia unde traseul nostru de 25 km se desparte de cel de 50. Virez dreapta si observ ca sunt al treilea. La vreo 50-100 m in fata era Postolache urmat de un alt rider imbracat in galben. Tentatia e mare. Din nou se activeaza instinctul de “prinde-i!”. Drumul e bolovanos, nu ma simt foarte confortabil si curand sunt depasit de un alt rider. Pe prima urcare recuperez locul pierdut si imi gasesc ritmul de mers cu care sper oarecum sa ma apropii de Postolache. Desi uneori aveam impresia ca ma apropii de ei, imi dau seama curand ca nu o sa ii mai prind si ca poate nici nu e cazul… Traseul intra prin padure unde incep sa am cateva mici scaderi ale ritmului pentru ca in unele locuri drumul era acoperit de frunze iar panglicile de marcaj nu se vedeau de la distanta… N-ar fi fost rele niste sageti dar asta e.. de pierdut oricum nu m-am pierdut. Am continuat fara speranta de a mai ajunge pe cineva in fata si fara nici o amenintare din spate. Cu toate astea spre final m-am simtit oarecum obosit si m-am umflat (ca sa folosesc un jargon din ciclismul de sosea) motiv pentru care ma bucur ca am participat la 25 km, nu la 50.
Termin al treilea iar la premiere sunt chemat pe treapta a doua a podiumului. Se pare ca riderul in tricoul galben era probabil la Tineret (19-23 ani).
In concluzie un traseu fain, variat cu sectiuni de urcare/coborare scurte. Organizare si ea foarte faina, atmosfera de fun mai mult decat una oficiala, poate o sosire cam aglomerata in lipsa unei delimitari clare a zonei, gulyas, suc si tricouri si ele foarte bine venite. Si pe langa astea se pare ca premiile anul acesta au fost mai consistente, acordandu-se un premiu si la elite. Poate am fost cam dur anul trecut in aprecieri dar se pare ca a avut efect un efect pozitiv.

In final multumit desi rezultatul obtinut nu poate fi considerat o performanta, eu totusi ma bucur de el fiindca ma asteptam sa fiu intr-o forma si mai slaba. Oricum cert e ca inima mea inca nu e antrenata pentru curse si asta o spune si pulsul mediu cu care am rulat, 179 bmp, care e foarte mare.

Un mare multam pentru Maros Sport, in ce ma priveste pentru upgradarea bicicletei, importatorului Gensan – un nou sponsor personal cu care incet incet reusesc sa ma repun pe picoare (si pe roti). Multam si lui Beni pentru pregatirea bikeului si lui Voicu pentru carutzat.

Din pacate a exista si o parte nasoala a zilei, despre care am vorbit in postul anterior dar asta e…
traim in rromanelica si astia ne fura tot.

Sursa foto: Vlad Sabau si Westend

>Back in business

>Anul acesta, din pacate pentru mine, am fost nevoit sa stau pe marginea traseului, ca spectator-filmator, din cauza celor doua operatii de apendicita peritonita si ocluzie intestinala care s-au intamplat in februarie si martie. Mi s-a recomandat atunci evitarea efortului minim trei luni. Am urcat iar in saua bicicletei pe la mijlocul lunii iunie dar…

Details

>Orientare placuta!

>Azi, 26 iulie, a fost a treia etapa din Campionatul National de Orientare pe MTB, etapa de distanta medie desfasurata in padurea de la Cetatea Fetei de langa Floresti Cluj. Din nou zic ca am luat startul fara nici un obiectiv, datorita faptului ca nu ma aflu nici pe departe in forma dorita dar nici…

Details

>Dezorientat…

>A sosit si momentul mult asteptat de a fi la startul unei competitii de mtb. Nu a fost vorba de o competitie de maraton sau cross-country ci de una de orientare pe bike, prin padure.. insa nu orice concurs ci ditamai Campionatele Nationale. Au trecut mai mult de 4 luni de la a doua operatie…

Details

>Campionatele Nationale MTB XCO

>Dupa cum stii deja, weekend-ul ce tocmai a trecut, 11-12 iulie, la Izvorul Muresului s-au desfasurat Campionatele Nationale de MountainBike Cross Country. Din Cluj am participat doua cluburi, clubul nostru Maros Sport si Clubul Vointa. Eu am plecat vineri dimineata, 10 iulie impreuna cu colegul meu Vlad Sabau si masina imprumutata de la taica-sau iar…

Details

>Csik Maraton

>A mai trecut inca o saptamana de cand nu am mai scris, intre timp a trecut si Cupa Concordia Lugoj care a fost pe data de 31 mai, concurs despre care am scris pe blogul MarosBike iar filmul proaspat uploudat il puteti vede pe MarosBikeTV. Sambata 6 iunie a avut loc, dupa un an de…

Details

>pe la mures

>Dupa cum deja poate stiti, in weekend-ul 23-24 mai 2009 am fost impreuna cu colegii de echipa, la Cupa FRCT de MTB Cross Country. Am plecat sambata in jurul orei 15 dupa inchiderea magazinului Maros Bike si dupa festivitatea de absolvirea a facultatii (de educatie fizica si sport) a colegului nostru Vlad Sabau. am ajuns…

Details

>Vine iar weekend-ul

>In weekend-ul acesta avem iar doua concursuri: Sambata 23 mai 2009 – Maraton Targu Secuiesc – detalii AICI Duminica 24 mai 2009 – Cupa FRCT MTB Cross Country Desi cele doua concursuri nu se suprapun, voi alege doar Cupa FRCT unde ma voi deplasa alaturi de colegii mei de la echipa Maros Sport. Din pacate…

Details